Omul este fiinţă socială

Din toate acestea se vede că statul este o instituţie naturală şi că omul este din natură o fiinţă socială, pe când antisocialul din natură, nu din împrejurări ocazionale, este ori supraom ori fiară. (...) Totodată este clar de ce omul este o fiinţă mai socială decât orice albină şi orice fiinţă gregară; căci natura nu creează nimic fără scop. Însă grai are numai omul dintre toate vietăţile. Vocea (nearticulată) este doar semnul plăcerii şi al durerii şi există şi la celelalte vietăţi, căci natura lor se ridică numai până acolo, să aibă simţirea plăcerii şi durerii şi să o comunice unele altora, pe când limba serveşte a exprima ce este folositor şi ce este vătămător, precum şi ce este drept şi nedrept. Şi această însuşire este caracteristică omului, spre deosebire de toate vietăţile, aşa că singur el are simţirea binelui şi răului, a dreptului şi nedreptului şi a tuturor celorlalte stări morale. Comunitatea unor asemenea fiinţe cu asemenea însuşiri creează familia şi statul. (...) Aşadar, este clar că statul este din natură anterior individului, căci întrucât individul nu-şi este suficient, el este faţă de stat ca mădularele unui corp faţă de acesta, iar, pe de altă parte, dacă nu poate ori nu are trebuinţă să se întovărăşească în societate, dn cauza suficienţei sale, atunci nu este membru al statului, ci este ori fiară, ori zeu.

(Aristotel, Politica)