Cum ar fi viaţa noastră fără memorie?

V-aţi imaginat vreodată cum ar fi viaţa noastră fără memorie? Unii spun că ar fi o viaţă mult mai liniştită şi mai lipsită de griji,mult mai fericită. Însă eu cred că fără memorie viaţa omului ar fi practic imposibilă. Am trăi într-un prezent continuu, fără trecut şi fără viitor, incapabili să înregistăm schimbările. "Viaţa psihică a omului fără memorie este doar un ghem de impresii senzitive , adică un prezent fără trecut, dar şi fără viitor." (Lange).

Toate obiectele care acţionează asupra noastră ni s-ar părea absolut noi, necunoscute. Nu am avea posibilitatea să folosim rezultatele cunoaşterii şi ar trebui să o luăm de fiecare dată de la început. Cazul muzicianului Clive Wearing, care s-a îmbolnăvit de encefalită în urma unei infecţii virale, reprezintă o ilustrare dramatică a consecinţelor pierderii memoriei.

"El a fost afectat într-o asemenea măsură, încât nu-şi mai putea aminti decât ceea ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte şi, în consecinţă, consideră că abia în momentul respectiv şi-a recăpatat conştienţa. El ţine un jurnal în care notează acestă obsesie: pagini întregi de note în care se menţionează data, ora şi faptul că abia a redevenit conştient. (...) Ori de câte ori apare soţia sa, Clive o întâmpină cu bucuria celui care nu a vazut persoana iubită timp de mai multe luni, astfel încât ea nu trebuie decât să părăsească încăperea timp de două, trei minute şi să se reîntoarcă, pentru ca bucuria să se repete; este un proces întotdeauna plin de emoţie, care se exprimă întotdeauna în acelaşi mod. Clive trăieşte într-un prezent permanent, fiind incapabil să înregistreze schimbările sau să folosească trecutul pentru anticiparea viitorului, o situaţie pe care el a descris-o o dată ca fiind <<iadul pe pământ. Este ca şi când ai fi mort în tot acest timp nenorocit>>. (...) Nu se poate bucura de cărţi deoarece nu le poate urmări intriga, nu manifestă nici un interes pentru problemele curente, aceste fiind pentru el lipsite de sens, întrucât nu îşi poate aminti contextul. Dacă iese din casă, se pierde imediat. Muzicianul este un adevărat prizonier într-o mică insulă a conştientului înconjurată de marea amneziei" (Alan Baddeley, Memoria umană)

Voi cum credeţi că ar fi viaţa fără acest proces psihic? Ar fi mai fericită sau imposibilă?