Esenţa vieţii este voinţa de putere

În acest domeniu trebuie să pătrundem temeinic până în străfunduri şi să ne stăvilim toate slăbiciunile sentimentale: viaţa însăşi este în esenţă sustragere, rănire, biruinţă asupra celui străin şi asupra celui slab, oprimare, duritate, impunerea cu forţa a formelor proprii, asimilare sau, în cel mai bun caz, exploatare. (...) şi aceasta nu pe temeiul vreunei moralităţi sau imoralităţi oarecare, ci din cauză că (...) viaţa este tocmai voinţa de putere. (...) "Exploatarea" aparţine nu unei societăţi corupte sau imperfecte şi primitive: ea aparţine esenţei vieţii, ca funcţiune organică fundamentală, ea este o consecinţă a voinţei de putere propriu-zisă, cea care e însăşi voinţa de a trăi.

(Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine şi de rău)