Semnificaţia logică a culturii
Un om devine cu adevărat om şi iese din statistică atunci când devine o lume. ("În fiecare om o lume îşi face încercarea", spunea Eminescu; ar trebui să-şi facă încercarea). (...) Dar mai ales în comportarea şi creaţia omului se vede aceasta. Poetul adevărat este cel care devine la un moment dat Poezia; fizicianul, excedat la început de tot ce se ştie, sfârşeşte prin a deveni el Fizica. (...) În situaţiile logice, întregul este acelaşi în fiecare parte. Tautologia este, poate, de esenţa logicului, dar nu în sensul reflectării lui acelaşi în fiecare moment al ansamblului. În acest sens, s-ar putea spune că şi un destin sau o viaţă de om pot fi într-o situaţie logică, atunci anume când fiecare demers al vieţii are justificările întregului. Înţeleptul trăieşte "logic" pentru că are în fiecare clipă legea de om adevărat în el. (...)
În timp ce logica lui Ares era cea a războiului, logica lui Hermes ar fi cea a interpretării, să spunem. Prima logică aşeza partea în întreg şi de vreme ce întregul (clasa uneori, funcţia altădată, relaţia abstractă în fine) reţinea totul pentru el, partea devenea o simplă variabilă, disparentă sau oricând gata să fie sacrificată. În logica lui Hermes însă, partea - dacă este una a situaţiilor logice, iar nu un simplu element statistic - nu mai este indiferentă şi irevocabilă: ea este, de fiecare dată, interpretarea întregului. (...) Cu exemple întâmplătoare poate opera logica lui Ares, pentru care individualul este doar un fapt statistic, un buletin, o cifră, sau o constantă individuală.
Logica lui Hermes, respectuoasă faţă de parte, de vreme ce aceasta poate fi purtătoare de întreg, operează cu exemple privilegiate. (...) Am spune în termenii lui Hermes: universul logic trebuie să interpreteze orice alt univers (fizic, de cunoaştere, moral, artistic) şi de aceea toate ştiinţele, de la fizică până la istorie, tind să devină o logică. (...) poate că întreaga cultură nu e altceva decât o meditaţie asupra individualului.
În timp ce logica lui Ares era cea a războiului, logica lui Hermes ar fi cea a interpretării, să spunem. Prima logică aşeza partea în întreg şi de vreme ce întregul (clasa uneori, funcţia altădată, relaţia abstractă în fine) reţinea totul pentru el, partea devenea o simplă variabilă, disparentă sau oricând gata să fie sacrificată. În logica lui Hermes însă, partea - dacă este una a situaţiilor logice, iar nu un simplu element statistic - nu mai este indiferentă şi irevocabilă: ea este, de fiecare dată, interpretarea întregului. (...) Cu exemple întâmplătoare poate opera logica lui Ares, pentru care individualul este doar un fapt statistic, un buletin, o cifră, sau o constantă individuală.
Logica lui Hermes, respectuoasă faţă de parte, de vreme ce aceasta poate fi purtătoare de întreg, operează cu exemple privilegiate. (...) Am spune în termenii lui Hermes: universul logic trebuie să interpreteze orice alt univers (fizic, de cunoaştere, moral, artistic) şi de aceea toate ştiinţele, de la fizică până la istorie, tind să devină o logică. (...) poate că întreaga cultură nu e altceva decât o meditaţie asupra individualului.
(Constantin Noica, Scrisori despre logica lui Hermes)
Comentarii
Trimiteți un comentariu