Plăcerea este un bun înnăscut

Deoarece plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute, de aceea nu trebuie să alegem orice fel de plăcere ar fi, ci adesea renunţăm la multe plăceri, când din ele decurge o neplăcere mai mare pentru noi. Şi de multe ori considerăm multe suferinţe preferabile plăcerilor dacă suportarea timp îndelungat a unor chinuri ne aduce, ca urmare, o plăcere mai mare. De aceea, deşi toate plăcerile ne sunt, în mod firesc, un bun apropiat, totuşi, prin natură nu orice suferinţă trebuie totdeauna evitată. (...) Atunci când spunem că plăcerea este scopul vieţii, nu înţelegem plăcerlie vicioşilor sau plăcerile ce constau în desfătări senzuale (...), ci prin plăcere înţelegem absenţa suferinţei din corp şi a tulburării din suflet. Nu succesiunea neîntreruptă de chefuri şi orgii face o viaţă plăcută, ci judecata sobră, căutarea motivelor fiecărei alegeri şi respingeri ca şi alungarea acelor păreri prin care cele mai mari tulburări pun stăpânire pe suflet. Dintre toate acestea, primul şi cel mai mare bun este înţelepciunea. (...)

(Epicur, Scrisoare către Menoiceus)