Experienţă nemijlocită şi descriere

Cuvântul "a cunoaşte" este folosit aici în două sensuri diferite: 1) În prima sa accepţie este aplicabil acelui tip de cunoaştere care este opus erorii, sensul în care ceea ce cunoaştem este adevărat, sensul care se aplică opiniilor şi convingerilor noastre, adică la ceea ce se numesc judecăţi. În acest sens al cuvântului, cunoaştem că ceva este adevărat. Acest tip de cunoaştere poate fi descris drept cunoaşterea adevărurilor. 2) În cea de-a doua accepţie a cuvântului "a cunoaşte" de mai sus, cuvântul se aplică cunoaşterii noastre a lucrurilor, pe care o putem numi experienţă nemijlocită. Acesta este sensul în care cunoaştem datele senzoriale. (...) Vom spune că avem experienţa nemijlocită a oricărui lucru de care suntem direct conştienţi, fără intermedierea vreunei inferenţe sau cunoaşteri de adevăruri. Astfel, în prezenţa mesei mele, am experienţa nemijlocită a datelor senzoriale care alcătuiesc aparenţa mesei mele — culoarea, forma, duritatea, netezimea ei etc.; toate acestea sunt lucruri de care sunt imediat conştient când văd şi ating masa mea. (...) Întreaga noastră cunoaştere a mesei este în realitate cunoaştere de adevăruri, iar adevăratul lucru care este masa nu ne este, strict vorbind, deloc cunoscut. Cunoaştem o descriere şi ştim că există un singur obiect căruia i se aplică această descriere, deşi obiectul însuşi nu ne este cunoscut în mod direct. Într-un astfel de caz, spunem despre cunoaşterea noastră asupra obiectului că este cunoaştere prin descriere. Întreaga noastră cunoaştere, atât cunoaşterea lucrurilor, cât şi cunoaşterea adevărurilor, se sprijină pe experienţa nemijlocită ca fundament al ei.

(Bertrand Russell, Problemele filosofiei)