Ce este timpul?

Demiurgul (...) în timp ce orânduia universul, a făcut după modelul eternităţii statornicite în unicitatea sa o copie care veşnic se mişcă potrivit numărului — adică ceea ce noi am denumit timp. Căci, înainte de naşterea cerului, nu existau zile şi nopţi, luni şi ani; Demiurgul însă a făcut astfel încât ele să apară odată cu alcătuirea universului. Toate acestea sunt părţi ale timpului şi atât a fost cât şi va fi sunt forme născute ale timpului, pe care, nedându-ne seama, le atribuim în mod greşit existenţei veşnice. Căci noi spunem a fost, este şi va fi, dar, într-o vorbire adevărată, numai este i se potriveşte, în timp ce a fost şi va fi se cad a fi enunţate despre devenirea ce se desfăşoară în timp; căci acestea sunt mişcări, pe când ceea ce este veşnic identic şi imobil nu poate deveni nici mai bătrân, nici mai tânăr prin trecerea timpului; şi nici nu a fost cândva, nici nu este acum şi nici nu va fi vreodată în devenire.

(Platon, Timaios)

Căci ce este timpul? Cine ar putea să explice acest lucru uşor şi scurt? Cine ar putea cuprinde chiar cu cugetul acest lucru, spre a exprima un cuvânt despre el? Dar ce spunem noi mai familiar şi mai cunoscut, când vorbim, decât timpul? Şi, în orice caz, înţelegem când spunem acest lucru, înţelegem când auzim acest cuvânt chiar când altul vorbeşte. Ce este deci timpul? Dacă nimeni nu mă întreabă, o ştiu, iar dacă aş vrea să explic cuiva care mă întreabă, nu ştiu. Totuşi, cu încrdere, afirm că ştiu că dacă nu ar trece nimic, nu ar exista timp trecut şi dacă nu ar veni ceva, nu ar fi timp viitor şi dacă nu ar exista nimic, nu ar fi timp prezent.

(Sf. Augustin, Confesiuni)