Ce există?

Dacă raţiunea şi opinia adevărată sunt două genuri diferite, atunci cu siguranţă aceste realităţi, forme pe care noi nu le percepem, ci doar le gândim, există în ele însele; în schimb, dacă, aşa cum cred unii, opinia adevărată nu se deosebeşte cu nimic de raţiune, atunci toate lucrurile pe care le percepem prin mijlocirea trupului trebuie considerate drept cele mai sigure realităţi. Noi trebuie să spunem însă că acestea sunt două lucruri distincte, deoarece au origini şi proprietăţi diferite. Una se naşte în noi prin învăţătură, cealaltă prin persuasiune; una e însoţită mereu de adevărul demonstraţiei sale, cealaltă e indemonstrabilă; una rămâne neclintită de persuasiune, pe cealaltă persuasiunea o poate schimba; de opinia adevărată are parte, trebuie să spunem, omenirea întreagă, de cea de-a doua, de raţiune, numai zeii şi un număr mic de oameni.

Aşa stând lucrurile, trebuie să admitem că există, mai întâi, forma identică cu sine, nenăscută şi de nenimicit, care nici nu primeşte în sine ceva venit din altă parte, nici nu intră ea însăşi, undeva, în ceva; ea nu poate fi percepută nici cu văzul, nici cu vreun alt simţ, fiind, de fapt, obiectul de cercetare al gândirii.

În al doilea rând, există ceea ce poartă acelaşi nume cu forma şi îi seamănă ei, dar este perceptibil, născut, în veşnică mişcare, căpătând fiinţa într-un loc anume şi pierind tot de acolo, putând fi cunoscut prin opinie şi percepţie.

În al treilea rând, există locul, care este veşnic, nefiind supus nimicirii, şi care dă loc de aşezare tuturor celor care se nasc, putând fi conceput fără ajutorul simţurilor (...) El este de bună seamă cel pe care îl vedem ca într-un vis, atunci când spunem că tot ceea ce există trebuie neapărat să se afle într-un anume loc şi să ocupe un anumit spaţiu, căci ceea ce nu este nici undeva pe pământ, nici undeva prin cer nu e nimic.

(Platon, Timaios)