Vara asta am luat bacul

Cum afară plouă ca toamna, am găsit un moment destul de potrivit să vă povestesc ce am mai făcut eu vara asta şi, credeţi-mă, am ce povesti. Prima zi de vară am împlinit 19 ani şi am primit cel mai fain cadou din viaţa mea — cursul festiv de absolvire a liceului — un moment emoţionant, un sfârşit dar, mai ales, un nou început. Zilele lunii iunie s-au scurs rapid datorită susţinerii probelor de competenţe lingvistice şi digitale la care nu am întâmpinat probleme. Habar n-am dacă o să vă vină să credeţi, dar după luna iunie a urmat iulie, o perioadă plină de evenimente importante. Prima săptămână a fost ocupată cu bacalaureatul şi, ca orice elev, am avut mari emoţii, am fost stresat, mi-a fost frică ca nu cumva să o dau în bară.

Cel mai mult mi-a fost frică la română, la subiectul al III-lea eram convins că nu sunt capabil să scriu acel eseu, deci mai mult de 7 era imposibil să iau; la matematică am avut cea mai multă încredere în mine, după susţinerea examenului, când am ajuns acasă şi am tras mai multe priviri peste barem, mi-am dat seama că o să iau cel puţin 7.50. În ajunul ultimei probe scrise, la biologie, simţindu-mă epuizat, m-am cam descurajat. Încercând să rezolv o variantă mi-am dat seama că din tot ceea ce ştiam nu mai stiam nimic şi mă încurajam spunându-mi că o notă de trecere tot trebuie să iau la biologie. După examen treburile s-au mai înrozit puţin, subiectul mi s-a părut uşor, îmi spuneam că cel puţin de-un 6 am făcut, deşi înainte de sesiune credeam că la biologie voi obţine cea mai mare notă.

Sursa foto: Grosu Loredana Ioana

Ziua de 8 iulie, când s-au afişat rezultatele, a fost o duminică tare frumoasă. În faţa ferestrei pe care erau lipite listele cu rezultate erau elevi fericiţi, elevi nemulţumiţi că au luat 9, elevi care plângeau, elevi mulţumiţi că au luat 5 etc. Prin mulţime observ un coleg bun de-al meu cu un zâmbet pe faţă. Nemaiavând răbdare să mă strecor printre fete şi băieţi ca să ajung la geam, cu un zâmbet schiţat ca un răspuns la cel al colegului şi cu pielea de cocoş îl întreb: "Am luat?" El, păstrându-şi zâmbetul care mă făcea să mi-l păstrez şi eu, îmi răspunde cu-n fel de bucurie: "Ai luat." Nici nu a mai fost necesar să-l întreb dacă el a luat, expresia feţei sale mi-a răspuns din momentul când l-am distins printre ceilalţi elevi. M-am strecurat printre oamenii care deja îşi aflaseră notele dar continuau să ocupe spaţiul din faţa ferestrei. Căutarea cuvintelor "Dolhescu S. Petru" părea că nu se mai termina, deşi, practic, a durat mai puţin de un minut.

Aflasem că am luat bacul în felul următor: La română 6.55 (nu mai mult de 7 şi cea mai mică notă); La mate 7.75 (peste 7.50); Iar la biologie, spre surpinderea mea, 8.45 (cea mai mare notă). În acea după amiază am petrecut şi noi ca românu', în stil mioritic, cu bere şi mici. Numai că eu eram cu Dacia Literară (o dacie 1410 berlina :D) şi am înlocuit berea cu bere fără alcool, suc sau apă. Eram fericit, dar simţeam şi un sentiment ciudat datorită faptului că acest examen a fost ultimul lucru care a mai ţinut uniţi pe cei care eram numiţi "Spuma Şcolii". Acum ne-am împrăştiat, majoritatea s-au înscris la facultate la Iaşi; unii nu au mai continuat: s-au angajat sau au rămas acasă; alţii, care nu au luat bacul, îl vor da în a doua sesiune (cu ocazia aceasta le urez multă baftă!) şi eu m-am înscris la facultate în Cluj-Napoca, singurul din promoţia de la liceul din Flamânzi care a ales acest oraş dar, spre bucuria mea, nu singurul din oraşul meu natal.

Despre înscrierea la facultate o să vă povestesc într-un viitor articol întitulat "Vara asta m-am înscris la facultate" sau, mai bine, "Vara asta am devenit student".