Fată cu nume de arhanghel

Acum... tu ai plecat, eu am rămas.
Dar...nu! Nu mi-ai luat doar o parte din mine ca altădată,
ca atunci când eu am plecat și tu ai rămas,
ci mi-ai luat totul.
Nu mi-ai lăsat nici măcar o schiță a unui zâmbet care să exprime
speranța că ne vom întâlni și te voi săruta iar.
Mi-ai luat dorința de viață și mi-ai lăsat convingerea,
decizia de a mă scălda în lava singurătății, a suferinței, a morții.

„Du-te și dormi dacă ți-e somn!”
ți-am repetat c-o nepăsare perfidă.
Și te-ai ridicat, mi-ai spus noapte bună
și te-ai îndepărtat în întunericul nopții.
Câteva minute am rămas jos, neclintit, pe acea bancă,
să-mi revin, să mă adun. Ce să mai adun?
când tu mi-ai spulberat întreaga mea ființă!

Mi-ai spus să fac ce vreau, ce simt.
Dar dacă eu fac ce simt nu te las pe tine să faci ce simți.
Du-te! Du-te și dormi dacă ți-e somn, fată cu nume de arhanghel.
Visează la Zânul tău, apoi trezește-te!
Vino și așază-te lângă mine, aici, pe aceeași bancă unde m-ai lăsat.
Prinde-mă de mână, ridică-mă!
Pe noi nouă redă-ne!