[guestpost] Tu n-ai nevoie de nimeni ca să fii fericită
„
… pășesc spre perdele albe. Lumina de dimineață îmi place nespus de mult. Privirea mea se îndrepta spre salcia care se cobora în fața mea. De la geamul din cameră am o priveliște perfectă a centrului.
Parfumul înțepător de portocală al lumânării de mult stinse îmi îmbie nasul. Gândul meu zboară departe. Norii îmi fructifică imaginația. Formele lor din care reies înțelesuri profunde se întind pe întreg cerul. Te văd parcă într-unul din ei. Un chip simplu, brațe puternice. Iubesc bărbații care știu să ia o femeie în brațe!
Deschizând ușa balconului simt aerul rece trecând prin mine și aș vrea sa te iau în brațe. Aerul proaspăt îmi inundă căile respiratorii. Mă simt plină de viață și pășesc pe gresia rece din balcon… Aici mă confrunt cu alte gânduri. Deși razele soarelui îmi mângâie și încălzește fața albă, singurătatea mă copleșește. E acea răceală din care nu prea mai poți ieși. E absența căldurii unei alte ființe. Oamenii se simt bine cu alți oameni. Începe să mi se facă tot mai frig. Te aștept să mă iei în brațe, iar frigul pune stăpânire pe picioarele mele.
Soarele-mi parcă spune să mai stau. Intru totuși în casă și mă pun înapoi în pat. Mă gândesc la tine de multe ori. Oare cum vei fi? Ce formă are sufletul tău și ce culoare ochii tai? Cât de adânc mă vei lăsa să te admir? … Deschid ochii brusc și inima îmi aleargă cu putere încercând precum o rândunică în cădere să își reia zborul. Ce s-a întâmplat cu mine? Melodia mea preferată se aude tot mai tare. Alarma de pe telefon programată la ora 08:00 nu am auzit-o. S-a făcut deja și 20. Mă ridic repede din pat. În 20 min eram gata de plecare.
Înainte să deschid ușa mă uit în oglindă. Un chip plin de viață mă privește înapoi. “Sunt frumoasă!” îmi spun. Și e adevărat! De ce aș crede altceva? Mă uit adânc în ochii ei verzi și-i spun: “Tu nu ai nevoie de nimeni altcineva ca să fii fericită!”...”
Notă: Articolul acesta nu este scris de mine, nu m-am transformat în fată peste noapte, ci este scris de către o cititoare de-a blogului meu, ca și guestpost, și care cititoare dorește să rămână anonimă. Clar?
Deschizând ușa balconului simt aerul rece trecând prin mine și aș vrea sa te iau în brațe. Aerul proaspăt îmi inundă căile respiratorii. Mă simt plină de viață și pășesc pe gresia rece din balcon… Aici mă confrunt cu alte gânduri. Deși razele soarelui îmi mângâie și încălzește fața albă, singurătatea mă copleșește. E acea răceală din care nu prea mai poți ieși. E absența căldurii unei alte ființe. Oamenii se simt bine cu alți oameni. Începe să mi se facă tot mai frig. Te aștept să mă iei în brațe, iar frigul pune stăpânire pe picioarele mele.
Soarele-mi parcă spune să mai stau. Intru totuși în casă și mă pun înapoi în pat. Mă gândesc la tine de multe ori. Oare cum vei fi? Ce formă are sufletul tău și ce culoare ochii tai? Cât de adânc mă vei lăsa să te admir? … Deschid ochii brusc și inima îmi aleargă cu putere încercând precum o rândunică în cădere să își reia zborul. Ce s-a întâmplat cu mine? Melodia mea preferată se aude tot mai tare. Alarma de pe telefon programată la ora 08:00 nu am auzit-o. S-a făcut deja și 20. Mă ridic repede din pat. În 20 min eram gata de plecare.
Înainte să deschid ușa mă uit în oglindă. Un chip plin de viață mă privește înapoi. “Sunt frumoasă!” îmi spun. Și e adevărat! De ce aș crede altceva? Mă uit adânc în ochii ei verzi și-i spun: “Tu nu ai nevoie de nimeni altcineva ca să fii fericită!”...”
Notă: Articolul acesta nu este scris de mine, nu m-am transformat în fată peste noapte, ci este scris de către o cititoare de-a blogului meu, ca și guestpost, și care cititoare dorește să rămână anonimă. Clar?
Comentarii
Trimiteți un comentariu