21 de lucruri pe care le-am învățat până la 21 de ani

Azi este ziua mea de naștere, împlinesc 21 de ani. Până acuma nu am trecut prin cine știe ce necazuri ale vieții ca să pot spune că am acumulat cine știe ce experiență de viață. Am făcut greșeli cu duiumu', am luat decizii greșite, am acționat impulsiv de nenumărate ori. Însă, în toți acești 21 de ani, am încercat mereu să fiu cât mai bun. Zilele astea, cu toate că nu mă consider un om înțelept, am stat puțin și m-am întrebat ce am învățat eu până la vârsta asta. Și am reușit să aștern pe hârtie următoarele:
  1. Propriile tale greșeli sunt cele din care înveți cu adevărat. Dacă le mai repeți uneori, înseamnă că ceva ți-a scăpat la început, vreun aspect important. Eu nu mă plâng când greșesc pentru că știu că nu pot învăța din greșelile altora. Dacă tu poți, felicitările mele.

  2. Oamenii invidioși din jurul meu, oamenii care îmi spun că nu voi reuși, așa numiții „hoți de vise”, pentru mine, sunt de fapt, o sursă de motivație. Mie nu-mi fură nici un vis prin vorbele lor negativiste, ci mai degrabă mă încăpățânează mai tare să continui să fac ceea ce mi-am propus.

  3. Cine-o spus că „bine faci, bine găsești”, ăla n-o fost om nebun. Totuși, să primești și tu la rândul tău bine n-ar trebui să fie principalul motiv pentru care să-i ajuți pe ceilalți. Știu că este greu, dar măcar o singură dată în viață poți încerca să faci un bine cuiva doar pentru a-i fi lui bine și doar atât, fără să-ți imaginezi că într-o zi îți va fi și ție bine.

  4. Cel mai bun moment pentru a răspunde la un email este chiar după ce l-ai citit. Degeaba îi pui tu o steluță că o să uiți de el și omu' ăla nu va mai primi niciodată un răspuns.

  5. Am învățat că cititul îți dezvoltă imaginația, creativitatea, gândirea. Prin citit îți îmbogățești vocabularul și cultura generală, și, poate cel mai important, prin citit te descoperi pe tine însuți și îi cunoști mai bine pe cei din jurul tău.

  6. Asta deja a început să sune clișeic, dar tot o spun: Dacă îți place să faci ceva, atunci fă acel ceva! Ești pasionat de un domeniu? fii expert în acel domeniu. N-are rost să îți pierzi timpul cu lucrurile care nu-ți plac. Nu poți fi bun la ceva anume, dacă nu pui suflet în ceea ce faci.

  7. Am învățat că fiecare azi este o amintire pentru mâine. Fă această amintire plăcută, pe care să o povestești cu entuziasm prietenilor, în viitor.


  8. Chiar și cele mai mici decizii pe care le iei astăzi, mâine pot înseamna mai mult decât îți poți imagina. De exemplu, un „da” sau un „nu” dat ca răspuns unei invitații la bere poate face diferența dintre succes și mediocritate.

  9. Cei mai mulți dintre noi spunem ceva și gândim altceva. Niciodată n-o să poți ști ce se află în spatele cuvintelor. Chiar și cei mai sinceri, de fapt, nu spun tot ceea ce gândesc și unii nici măcar nu-și dau seama de lucrul ăsta. Data viitoare când ai o discuție cu cineva, gândește-te la aspectul ăsta.

  10. Nu poți să-i mulțumești pe toți cei din jurul tău. Oamenii sunt atât de diferiți și au păreri atât de diferite, încât să-i mulțumești pe toți este pur și simplu imposibil. Nu mai încerca asta că pierzi timpul!

  11. Atunci când te contrazici cu un om, trebuie să înțelegem că, de fapt, te contrazici cu părerea acelui om, în nici un caz cu el însuși. Nu este nimic personal între voi, ci pur și simplu nu ești de acord cu ceea ce crede el despre un anumit lucru. Poate că despre un alt lucru, în alt context, aveți păreri asemănătoare.

  12. Am învățat să trăiesc clipa și să mă bucur cât se poate de prezent. Când eram mai mic aveam un obicei prost de a tot „abia aștepta”. Dacă era iarna, abia așteptam să vină vara. Dacă eram în clasa a patra, abia așteptam să trec în a cincea. Dacă eram la liceu, abia așteptam să vin la facultate. Și tot așteptând așa să trec de la o etapă la alta, nu mă bucuram cât ar trebui de prezent.

  13. „Cere şi ți se va da; caută şi vei afla; bate şi ți se va deschide”. Dacă vrei să faci ceva, nu poți să stai cu mâinile în sân și să aștepți ca lucrurile să se întâmple de la sine. Singur trebuie să te zbați, singur trebuie să înveți. Nimeni n-o să muncească în locul tău. Dacă vei găsi pe cineva care să-ți dea o mână de ajutor, bucură-te!


  14. Mergi cu autostopul! Eu am mers din Cluj până la Brașov și înapoi și a fost o experiență tare faină. Mi-am dat seama că cineva nu trebuie să te cunoască ca să te poată ajuta.

  15. În acele momente când ți se îneacă corăbiile, am învățat că cea mai la îndemână metodă este să deschizi un word și să-ți reverși acolo toate frustrările, tot ce ai pe suflet. Nimeni nu este obligat să-ți asculte ție nemulțumirile și în felul ăsta să-i strici buna dispoziție. Poate că îți sună puțin ciudățel, dar merită să încerci.

  16. Fă voluntariat! Voluntariatul îți oferă ideea de „provocare”. El nu te întreabă dacă ai experiență, dacă știi, ci te întreabă dacă vrei să înveți. Asta e partea faină la voluntariat – îți oferă cea mai bună formă să înveți ceva și anume practic. Experiența de PR la BattleLab Robotica m-a făcut să ajung la concluzia asta.

  17. Dacă vrei să faci mișto de cineva, atunci cea mai bună soluție este să faci mișto din tine însuți. În felul ăsta nu riști să jignești pe nimeni, cei din jurul tău vor fi amuzați și tu la fel (dacă nu ești prea orgolios). De multe ori am experimentat asta pe spinarea mea și nu pot spune că mi-am stricat imaginea sau alte asemenea briz-brizuri. Un pic de autoironie nu strică.

  18. Defectele noastre fizice sunt cele care fac lumea asta mai frumoasă și chiar mai bună. Defectele fizice ale fiecăruia dintre noi arată cât de frumoși și diferiți suntem. Imaginează-ți o lume plină cu persoane perfecte! Ar fi plictisitor, așa-i? Eu zic să nu ne mai chinuim atâta să le ascundem, ci mai degrabă să încercăm să ne lăudăm cu ele

  19. Fii tu însuți! Fii autentic! Fii sincer cu propria persoană și natural cu cei din jur. Dacă nu ai înțeles ceva, întreabă!. „Cea mai stupidă întrebare posibilă este cea care nu-i pusă” mi-a spus odată un profesor la un curs. Totodată, răspunde la întrebări, dacă vrei să aduci o completare, adu-o. Timiditatea nu este pentru oamenii mari.


  20. O simplă îmbrățișare, uneori, este exact ceea ce ai nevoie. Ea am învățat asta într-o zi când urma să susțin o prezentare la facultate, în fața unui întreg amfiteatru și am rugat o fată necunoscută de pe stradă să-mi ofere o îmbrățișare. Imediat mi-am schimbat în bine starea de spirit și am putut vorbi în public fără nici un fel de reținere.

  21. În liceu, unii ne tot întrebăm la ce ne ajută pe noi în viață atâta matematică. Nici mie nu îmi place matematica, dar de la ea am învățat o lecție de viață: Să nu te grăbești să tragi concluzii, să nu te grăbești să judeci pe cei din jurul tău doar după niște simple aparențe sau după un anumit comportament. N-ai nici o idee cum a copilărit acea persoană, ce părinți a avut, ce oportunități. Analizează bine o situație, apoi trage concluzii! Cunoaște bine un om, apoi judecă-l!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Comentarii recente în Blogger

Ce își vorbesc doi îndrăgostiți într-o noapte rece de iarnă prin ochii unui AI?

Părerea mea sinceră despre manifestul elevei de clasa a 12-a