Draga mea Politemniță
De obicei nu-mi place să scriu pe blog despre problemele mele. Îmi place mai degrabă să le depășesc de unu' singur și apoi să scriu mândru ce am învățat din ele, sau cu ce m-au îmbunătățit pe mine ca om. Sau ce upgrade mi-au adus, dacă vreți. Dar acum sunt mult prea încolțit de ele. Noroc că s-au spălat pe colți, altfel nu știu cum mai rezistam. Glumesc. Măcar septembrie nu mi-a luat simțul umorului, în schimb mi-a adus momente. Momente de stres, poate cele mai stresante din toată viața mea.
Să n-o mai lungesc și să spun care mi-i baiu. Facultatea. Politehnica, mai exact. Sau, cum e cunoscută în popor, politemnița. S-a supărat dom'le așa de tare pe mine că am ignorat-o anul ăsta în ultimul hal (recunosc), încât nu-mi mai dă voie să trec în următorul an. Ca să vezi, măi, cât de exigentă poate fi? Nu mă așteptam la atâta exigență din partea ei. Iaa, mi-a venit o idee chiar acum în timp ce scriam. Să-i adresez o scrisorică Politemniței. Ce ziceți? Eu zic să-ncep:
Te rog frumos să mă ierți că te-am ignorat așa de tare și nu prea ți-am vizitat amfiteatrele, de biblioteci nici nu mai zic că nu știu dacă le-am trecut vreodată pragul, și să faci tu cumva să aibă loc o sesiune din aia excepțională, să-mi dau (și să-mi și iau) și eu acolo două examene, nu c-aș vrea să fiu eu integralist, vezi Doamne, ci ca să pot trece în anul 3. Ai fi tu mândră în toate cele și una din cele mai bune din țară, dar sincer să fiu, nu prea aș vrea să stau pe băncile tale încă un an în plus. Lasă supărarea și fă cumva să fie bine și pentru mine. Promit că de la anul te voi vizita mai des și-ți voi oferi atenția de care ai nevoie. Sensibilo ce ești tu!
Până primesc răspuns de la domnișoara, mă bag să mai citesc puțin, în caz de face sesiune să nu mă prindă și asta nepregătit că-mi va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Vă las cu o melodie ce pe mine bine mă mai unge pe suflet în momentele astea.
Țineți-mi și voi pumnii și/sau rugați-vă pentru mine, dacă sunteți credincioși. Faceți ceva. :))
Să n-o mai lungesc și să spun care mi-i baiu. Facultatea. Politehnica, mai exact. Sau, cum e cunoscută în popor, politemnița. S-a supărat dom'le așa de tare pe mine că am ignorat-o anul ăsta în ultimul hal (recunosc), încât nu-mi mai dă voie să trec în următorul an. Ca să vezi, măi, cât de exigentă poate fi? Nu mă așteptam la atâta exigență din partea ei. Iaa, mi-a venit o idee chiar acum în timp ce scriam. Să-i adresez o scrisorică Politemniței. Ce ziceți? Eu zic să-ncep:
Draga mea Politemniță,
Te rog frumos să mă ierți că te-am ignorat așa de tare și nu prea ți-am vizitat amfiteatrele, de biblioteci nici nu mai zic că nu știu dacă le-am trecut vreodată pragul, și să faci tu cumva să aibă loc o sesiune din aia excepțională, să-mi dau (și să-mi și iau) și eu acolo două examene, nu c-aș vrea să fiu eu integralist, vezi Doamne, ci ca să pot trece în anul 3. Ai fi tu mândră în toate cele și una din cele mai bune din țară, dar sincer să fiu, nu prea aș vrea să stau pe băncile tale încă un an în plus. Lasă supărarea și fă cumva să fie bine și pentru mine. Promit că de la anul te voi vizita mai des și-ți voi oferi atenția de care ai nevoie. Sensibilo ce ești tu!
Cu smerenie, al tău mediocru student,
Petru
Până primesc răspuns de la domnișoara, mă bag să mai citesc puțin, în caz de face sesiune să nu mă prindă și asta nepregătit că-mi va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Vă las cu o melodie ce pe mine bine mă mai unge pe suflet în momentele astea.
Țineți-mi și voi pumnii și/sau rugați-vă pentru mine, dacă sunteți credincioși. Faceți ceva. :))
Comentarii
Trimiteți un comentariu