Să crești mare
Recunosc că în ultimul timp am scris pe blog doar noaptea când eram obosit și când aveam o stare mai „down”, vorba unei fete de aici din cămin. Și chiar râdeam aseară cu colegul de cameră: „mă, ce-or să creadă ăștia care îmi mai citesc blogul? că sunt cine știe ce supărat”. Nu dragii mei. Uite, acum este dimineața, sunt fresh, motivat, și destul de bine dispus. Polarizat cu bună dispoziție, dacă vreți. Ha! Se vede că am dat și pe la cursuri, dacă-mi vin deja expresii de genul. :))
No bun. Ce voiam să spun? A. Despre vorba „să crești mare” Nu de puține ori am auzit-o în copchilăria me. Când dădeam un „mulțumesc” cuiva, primeam la schimb un „să crești mare” pe care-l interpretam ca atare. Eram destul de micuț, slăbuț, „rahitic”, cum mă mai numea mama: „Rahiticul ăla de Petru”. Adevărul e că-i cam făceam nazuri la masă. Nu prea puteam mânca orice, îmi plăceau mai mult mâncărurile vegetale. Deci când era post, era bine. Astfel, „să crești mare” înseamna pentru mine chiar să cresc mare d.p.d.v. fizic și cu vârsta. Și dădeam din coadă când cineva îmi spunea așa.
Acum, cum am 21 de ani și vreun metru şaptezeci şi cinci, nu mă mai interesează nici să cresc în înălțime și nici ideea de a avea mai mulți ani decât am nu prea mă mai încântă. Dar frumoasa urare o primesc.. să nu spun tot cu același drag pentru că n-am stat să măsor dragul cu care o primeam în copilărie și dragul cu care o primesc acum ca să văd dacă sunt egale. Tind să cred că astăzi o primesc chiar cu mai mult drag pentru că o interpretez diferit. Când cineva îmi spune să cresc mare, mă gândesc la sensul acela mai puțin fizic: să cresc mare adică să urc pe acele trepte ale dezvoltării mele.. nu vreau să spun personale.. ci mai degrabă spun, dezvoltării mele ca om, ca ființă ce posedă un creier pe care și-l poate folosi.
Iar dacă îți spun ție, adultule, să crești mare, te rog să nu te uiți la mine chiorâș și să mă iei cu „Da' ce măă? Nu sunt deja mare?” Eu mă refer la dezvoltare, evoluție, Succes!
No bun. Ce voiam să spun? A. Despre vorba „să crești mare” Nu de puține ori am auzit-o în copchilăria me. Când dădeam un „mulțumesc” cuiva, primeam la schimb un „să crești mare” pe care-l interpretam ca atare. Eram destul de micuț, slăbuț, „rahitic”, cum mă mai numea mama: „Rahiticul ăla de Petru”. Adevărul e că-i cam făceam nazuri la masă. Nu prea puteam mânca orice, îmi plăceau mai mult mâncărurile vegetale. Deci când era post, era bine. Astfel, „să crești mare” înseamna pentru mine chiar să cresc mare d.p.d.v. fizic și cu vârsta. Și dădeam din coadă când cineva îmi spunea așa.
Acum, cum am 21 de ani și vreun metru şaptezeci şi cinci, nu mă mai interesează nici să cresc în înălțime și nici ideea de a avea mai mulți ani decât am nu prea mă mai încântă. Dar frumoasa urare o primesc.. să nu spun tot cu același drag pentru că n-am stat să măsor dragul cu care o primeam în copilărie și dragul cu care o primesc acum ca să văd dacă sunt egale. Tind să cred că astăzi o primesc chiar cu mai mult drag pentru că o interpretez diferit. Când cineva îmi spune să cresc mare, mă gândesc la sensul acela mai puțin fizic: să cresc mare adică să urc pe acele trepte ale dezvoltării mele.. nu vreau să spun personale.. ci mai degrabă spun, dezvoltării mele ca om, ca ființă ce posedă un creier pe care și-l poate folosi.
Iar dacă îți spun ție, adultule, să crești mare, te rog să nu te uiți la mine chiorâș și să mă iei cu „Da' ce măă? Nu sunt deja mare?” Eu mă refer la dezvoltare, evoluție, Succes!
imaginea am luat-o de aici
Comentarii
Trimiteți un comentariu