Tot ce vreau, vreau de la mine
sincer, nu știu despre ce să scriu în articolul ăsta, nu știu cum să-l încep. am prea multe de spus, am rețineri, am frustrări pe care le-aș păstra pentru mine. dar de unde atâta putere? sunt slab și trebuie să mă descarc într-un fel. nu vreau să duc pe nimeni într-o stare de proastă dispoziție, așa că-mi sacrific blogul. până la urmă de aia îmi poartă numele și se numește blog personal, nu? știu că v-am obișnuit cu articole scrise pentru voi, dar acum va trebui să-mi suportați și chestiile personale. dacă vreți, dacă nu, mai sunt și alte bloguri.
nu-mi mai scriu gândurile în acel document word a cărui parolă de acces nici nu știu dacă o mai știu, le scriu aici. nu-mi mai pasă de niciun brand personal. nu-mi mai pasă nici de majuscule. credeam că începând cu luna octombrie, îmi va veni și buna dispoziție, eliberarea din captivitate, cum spuneam într-un articol anterior. dar m-am înșelat.. ca de obicei. când vine vorba de viitor mă înșel mai mereu.
îmi place să cred că traversez o perioadă de tranziție și toate acestea se vor schimba. dar nu se vor schimba așa.. de la sine, din senin. va fi nevoie de strădanie, multă strădanie cu mine. sunt nemulțumit de ceea ce sunt acum. trebuie să-mi fiu autodidact. sunt pe cont propriu. sunt independent financiar, mai nou. și nu-i chiar așa de ușor.
mi-am cumpărat în seara asta un pachet de țigări, am fumat două: prima în spatele căminului ca să nu-mi observe nimeni neîndemânarea și a doua în față. mi s-a făcut rău, mi s-a făcut greață, am urcat în cămin și am mers la baie și am vomitat – un semn de repulsie și protest al organismului neobișnuit cu așa ceva. nu știu dacă mă voi mai încumeta.
să nu mă futeți la cap! știu că lucruri din astea nu se scriu pe blog. se scriu doar întâmplările roz, realizările, obiectivele. dar trebuie să fii tâmpit să crezi că un om e tot timpul happy și motivat și pus pe treabă.
mi-e scârbă de facebook, de online, în general. nici n-o să dau share la postarea asta așa cum obișnuiam. nu mă interesează cine-mi citește prostiile. nu vreau compătimire. nu vreau vorbe de încurajare. nu vreau nimic de la voi. tot ce vreau, vreau de la mine.
nu-mi mai scriu gândurile în acel document word a cărui parolă de acces nici nu știu dacă o mai știu, le scriu aici. nu-mi mai pasă de niciun brand personal. nu-mi mai pasă nici de majuscule. credeam că începând cu luna octombrie, îmi va veni și buna dispoziție, eliberarea din captivitate, cum spuneam într-un articol anterior. dar m-am înșelat.. ca de obicei. când vine vorba de viitor mă înșel mai mereu.
îmi place să cred că traversez o perioadă de tranziție și toate acestea se vor schimba. dar nu se vor schimba așa.. de la sine, din senin. va fi nevoie de strădanie, multă strădanie cu mine. sunt nemulțumit de ceea ce sunt acum. trebuie să-mi fiu autodidact. sunt pe cont propriu. sunt independent financiar, mai nou. și nu-i chiar așa de ușor.
mi-am cumpărat în seara asta un pachet de țigări, am fumat două: prima în spatele căminului ca să nu-mi observe nimeni neîndemânarea și a doua în față. mi s-a făcut rău, mi s-a făcut greață, am urcat în cămin și am mers la baie și am vomitat – un semn de repulsie și protest al organismului neobișnuit cu așa ceva. nu știu dacă mă voi mai încumeta.
să nu mă futeți la cap! știu că lucruri din astea nu se scriu pe blog. se scriu doar întâmplările roz, realizările, obiectivele. dar trebuie să fii tâmpit să crezi că un om e tot timpul happy și motivat și pus pe treabă.
mi-e scârbă de facebook, de online, în general. nici n-o să dau share la postarea asta așa cum obișnuiam. nu mă interesează cine-mi citește prostiile. nu vreau compătimire. nu vreau vorbe de încurajare. nu vreau nimic de la voi. tot ce vreau, vreau de la mine.
imaginea am luat-o de aici
Comentarii
Trimiteți un comentariu