După sesiune mă apuc să...

În sesiune totul capătă o frumusețe aparte. Episoadele serialelor te prind mai bine ca niciodată. Colegii și colegele de facultate îți devin brusc foarte simpatici. Cei din liceu, și ei în sesiune, te bagă în seamă din senin. În oraș forfotesc evenimente dintre cele mai alese. În minte se nasc tot felul de lucruri minunate pe care ai vrea să le faci: ba parcă ai învăța să cânți la vreun instrument muzical, ba parcă ai merge la sală, te-ai apuca de alergat, sau cine știe ce proiect personal îți mai surâde.

Viața învie. Însă greutatea apăsătoare a examenelor nu-ți dă voie s-o prinzi viu de mână. Să alergi împreună cu viața, în pas de ștrengar, pe câmpii, către progres. Progresul acum înseamnă să-ți iei examenele. Și uite așa, visând la statutul de integralist, apare o formulă magică salvatoare – „După sesiune”. Aceste două cuvinte preced o mulțime de gânduri, idei, vise.

Dacă în copilărie îți doreai să fii actor, acum îți spui: „După sesiune, mă bag într-o piesă de teatru”. Sau dacă înlăuntrul tău se află un eu sensibil, artistic, în stare să înceapă a plânge la auzul unui pian, acum îți spui: „După sesiune, mă apuc să învăț să cânt la pian”. Să fie oare aceste „formulări magice” instrumente foarte bune de (re)descoperire a sinelui? De autocunoaștere?

Sesiunea, prin teroarea ei, să scoată oare la iveală omul real, sincer, din interiorul tău? Omul cel cu pasiuni, cu idealuri, vise. Omul cel căruia în copilărie nu-i era teamă să facă lucrurile ce-i plăceau și care știa ce vrea să fie când va crește mare?

Sau sunt doar ispite venite din partea leneșului ce zace în curul tău? Capcane menite să te distragă de la învățat, în a căror gheare dacă pici, vei pica.. examene. Sunt oare toate aceste „după sesiune” doar niște fantezii înșelătoare ce se vor risipi odată cu începerea noului semestru?

Eu zic că depinde de tine.

sursă imagine: aici