Ce-i cu codița aia cocoțată în creștetul capului?

Bă, eu nu știu cine dracu, doamne, iartă-mă, că păcătuiesc acuma-n postu' sfântului care-mi poartă numele, a inventat moda asta cu codițele de samurai? Văd tăt felu' de băieți pe stradă tunși zero la spate și cu-n sfert de cap pletos c-o codiță-n vârf. Nu există dată să nu mă-ntreb: Bă, voi chiar n-aveți nici cel mai mic firicel din cea mai mică picătură de simț al penibilului? Ce-i cu codița aia cocoțată în creștetul capului, frate? O dat strechia-n voi?

sursă foto

Arătați exact ca niște cai din ăia în timp ce se balegă și li se ridică coada-n sus ca să n-o murdărească de căcat. Știți cum zic? Ori ați suferit o mutație genetică și nu știu eu? Uite-așa, o mutație genetică apărută din senin într-o dimineață și v-ați trezit cu orificiul anal în ceafă. Iar ca să nu vă tot spălați părul după fiecare căcare ați decis să vă cocoțați coada în creștetul capului. Dacă-i vorba numa' de asta, dragii mei, eu cred că mai bine v-ați rade tot părul de pe cap. Poate așa v-ar sta mai bine.

La om, totul trebuie să fie frumos: şi chipul, şi îmbrăcămintea, şi gesturile şi ţinuta şi sufletul şi gândurile spune Anton Pavlovici Cehov într-o piesă de teatru de-a lui. Și freza, aș mai adăuga eu, ca să fie mai clar.

Pauză!


M-ați prins. Poate nici eu, prin cuvintele de mai sus, nu m-am exprimat în cel mai frumos mod cu putință. Știți bine că ăsta nu e stilul meu. Dar.. întotdeauna există cel puțin un dar: Ca s-o zic pe aia dreaptă, am ales această manieră de a scrie ca să atrag atenția mai ușor și, de ce nu, pentru amuzament. Vrei să spui că n-ai rânjit fasolea măcar o leacă? :))

Este adevărat că nu prea îmi place mie această modă a codițelor de samurai și, cu ocazia asta, am făcut un picuț de mișto de purtători. Dar nici să-i jignesc pe căluți (luați-o cum vreți!) n-am vrut, dacă s-ar fi putut. :))

În fond, nu mie trebuie să-mi placă, ci lor și poate și persoanelor dragi din jurul lor. Ei știu. Eu știu doar că de gustibus non est disputandum. Și-n această notă pozitivă aș vrea să închei. Nu înainte, însă, de a spune un lucru sigur: Eu unul n-am să port niciodată așa ceva. Nici mort.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Comentarii recente în Blogger

Părerea mea sinceră despre manifestul elevei de clasa a 12-a

Ce își vorbesc doi îndrăgostiți într-o noapte rece de iarnă prin ochii unui AI?