Vom fi una cu natura

Copilo, la noapte am să te fur direct din patul tău!

E floare la ureche.
Ești mică, ușurică
Și stai la etajul unu.

Mă voi furișa încet, pe geam,
să te răpesc din orașul ăla obosit.

În jur n-ai să mai vezi clădiri dărăpănate,
Când vei deschide ochii tăi turquoise.
Nu vor mai fi tramvaie zgomotoase
și trotuare împânzite cu fleșcăiala de sezon.

Te voi îmbrățișa puternic și încet.
Prin somn nu vei simți nimic. Decât în vis.
Și ne vom arunca apoi, ca prin minune,
în depărtare spațială-temporală,
în primăvară-vară
pe-o stâncă-mpădurită
din altă eră glaciară.

Din noi vor crește ramuri fragede,
cu sevă, mlădioase.
Din ochii tăi vor izvorî
frumoase flori cu galbene petale,
La fiecare răsărit de soare,
săruturile mele metamorfozate
îți vor ține loc de roua dimineții.

Vom fi una cu natura!
Singuri amândoi,
fără examene și proiecte.
Fără căi ferate între noi.

Ne vom iubi pe-o stâncă împădurită...

Cu timpul, vom deveni și noi copaci mari, vânjoși,
râuri cântătoare,
urzici plăcut înțepătoare

Vom fi una cu natura!