Cum am putea să îmbinăm plăcutul cu utilul. Exemplu
Am îndrăgit cititul cu voce tare de când am fost la clubul acela de lectură, „Vocea Cititorului”, despre care scriam la vremea aceea aici. Să ne înțelegem! Nu sunt un cititor înrăit, nu citesc mult, când și când. Însă în acele momente de lectură, dacă-mi permit și împrejurările, îmi place mult să citesc cu voce tare. Îmi place să savurez momentul. Nu mă grăbesc nicăieri: îmi notez nume de personaje, de locuri, cuvinte pe care nu le cunosc și tot așa. În plus, citind tare, tind să cred că îmi îmbunătățesc dicția.
Dacă stau mai bine să mă gândesc, cred că acestă înclinație a mea către a citi tare mi s-a cuibărit în minte de când m-am uitat la filmul The Reader, unde un băiat tânăr se îndrăgostește de-o femeie frumoasă, cu câțiva ani buni mai mare decât el, fostă nazistă. Pentru că ea nu știe să citească, dar are acea sete lăuntrică spre cunoaștere, băiatul îi citește cu voce tare. Astfel se creează o legătură puternică între ei doi.
De fapt, la o privire introspectă mai atentă, bag de seamă că mi-a plăcut să citesc tare dintotdeauna. De când am învățat. Niciodată nu m-am eschivat să citesc lecția în auzul tuturor colegilor sau să recit o poezie în fața clasei. Aveam emoții, dar îmi plăcea.
La fel ca și femeia din film, mai există în lumea asta mare oameni care nu pot să citească. Din diferite motive ce nouă nu ne este dat să le cunoaștem. Poate, de exemplu, sunt persoane cu deficiențe de vedere. Acești oameni, deși nu văd cu ochii, la fel ca noi, vor să vadă lumea, să exploreze, să descopere. Și toate acestea pot fi atinse prin mijlocirea cărților. Citind sau ascultând.
Fiecare dintre noi putem să le venim în ajutor (un ajutor infim), înregistrând un audiobook. Astfel, îmbinăm plăcutul cu utilul, cum spuneam în titlu. Avem parte de o dublă satisfacție: Prima, cea despre care am vorbit deja – plăcerea efectivă de a citi cu voce tare. Și a doua, mai altruistă, satisfacția că înregistrarea noastră poate fi ascultată de o persoană care chiar are nevoie să audă acele cuvinte rostite. Unele cuvinte împletesc o poveste care poate fi creatoare de zâmbete.
Există o platformă online, pe nume LibriVox, unde putem să facem tocmai acest lucru. Am auzit recent de acestă platformă pe un blog, aici. Cine este dornic, se poate înscrie una-două pe LibriVox și apoi urma indicațiile de acolo pentru a înregistra ceva. Orice, cu mențiunea ca textul să fi fost publicat înainte de anul 1923, căci așa prevede legea drepturilor de autor din S.U.A, unde este înregistrat site-ul.
Nu prea am avut timp să mă joc, însă cum mai scap un pic cu examenele, cum am să încerc să înregistrez. Poate chiar am să las un link și pe blog, dacă am această opțiune. Revin. Spor la lecturat!
Dacă stau mai bine să mă gândesc, cred că acestă înclinație a mea către a citi tare mi s-a cuibărit în minte de când m-am uitat la filmul The Reader, unde un băiat tânăr se îndrăgostește de-o femeie frumoasă, cu câțiva ani buni mai mare decât el, fostă nazistă. Pentru că ea nu știe să citească, dar are acea sete lăuntrică spre cunoaștere, băiatul îi citește cu voce tare. Astfel se creează o legătură puternică între ei doi.
De fapt, la o privire introspectă mai atentă, bag de seamă că mi-a plăcut să citesc tare dintotdeauna. De când am învățat. Niciodată nu m-am eschivat să citesc lecția în auzul tuturor colegilor sau să recit o poezie în fața clasei. Aveam emoții, dar îmi plăcea.
La fel ca și femeia din film, mai există în lumea asta mare oameni care nu pot să citească. Din diferite motive ce nouă nu ne este dat să le cunoaștem. Poate, de exemplu, sunt persoane cu deficiențe de vedere. Acești oameni, deși nu văd cu ochii, la fel ca noi, vor să vadă lumea, să exploreze, să descopere. Și toate acestea pot fi atinse prin mijlocirea cărților. Citind sau ascultând.
Fiecare dintre noi putem să le venim în ajutor (un ajutor infim), înregistrând un audiobook. Astfel, îmbinăm plăcutul cu utilul, cum spuneam în titlu. Avem parte de o dublă satisfacție: Prima, cea despre care am vorbit deja – plăcerea efectivă de a citi cu voce tare. Și a doua, mai altruistă, satisfacția că înregistrarea noastră poate fi ascultată de o persoană care chiar are nevoie să audă acele cuvinte rostite. Unele cuvinte împletesc o poveste care poate fi creatoare de zâmbete.
Există o platformă online, pe nume LibriVox, unde putem să facem tocmai acest lucru. Am auzit recent de acestă platformă pe un blog, aici. Cine este dornic, se poate înscrie una-două pe LibriVox și apoi urma indicațiile de acolo pentru a înregistra ceva. Orice, cu mențiunea ca textul să fi fost publicat înainte de anul 1923, căci așa prevede legea drepturilor de autor din S.U.A, unde este înregistrat site-ul.
Nu prea am avut timp să mă joc, însă cum mai scap un pic cu examenele, cum am să încerc să înregistrez. Poate chiar am să las un link și pe blog, dacă am această opțiune. Revin. Spor la lecturat!
 |
| Sursa imaginii: Captură din The Reader (2008) |
Comentarii
Trimiteți un comentariu