Rânduri din UK
De câteva zile, respir aer britanic. În fiecare zi aud în jurul meu un accent ce sună foarte bine, dar pe care îmi este tare greu să-l înțeleg. Îmi încordez creierul și urechile ca să reușesc să pricep ceva. Am început să vorbesc în angleză și în casă, pentru a-mi dezgheța limba. Și să știți că exercițiul dă roade. Acel trac pe care l-am resimțit în primele zile când voiam să conversez cu cineva, ușor-ușor începe să dispară. Primul lucru diferit pe care l-am văzut când am pășit aici, a fost vremea. Plecasem din Cluj, după câteva zile caniculare, a căror singură șansă de supraviețuire erau dușurile reci și dese. În dimineața zilei de 29 iunie am aterizat în Luton, unde temeratura era mult mai scuzăută. Aveam impresia că suntem în luna septembrie.
Pe lângă asta, nici vântul și nici ploaia nu s-au încumetat să nu lipsească. Dârdâiam de frig și îmi pierdusem și răbdarea. Deja trecuse două ore în care l-am așteptat pe fratele meu. Încurcase fusele, dacă știți la ce mă refer. :) Apoi, un alt lucru, nou, diferit a fost partea cu condusul pe partea stângă și cu volanul pe dreapta. Prima oară am dat să intru la șofer, vrând, de fapt, doar să mă așez în față. Când am pornit îmi era tare incomod. Parcă mi se făcea rău când vedeam cum toate mașinile veneau din contrasens. Contrasens în capul meu.
Cerul. Cerul mi-a plăcut de la bun început aici. Mă fascinează norii albi, confecționați parcă din vată de zahăr. Iar culoarea cerului, dincolo de nori, pare a fi mai albastră decât în România. Cred că am să ies într-o zi să fotografiez doar nori pe cer. Sunt adevărate opere de artă ale lui Doamne-Doamne.
Iubesc vremea acum. Organismul meu s-a adaptat și-i place foarte tare că nu moare de cald. Iar ploile nu sunt așa de multe cum se zvonește. Nu plouă zilnic. Vremea este foarte schimbătoare. Ce dimineața pare a fi o zi moohorâtă, în câteva ore poate ieși soarele și, odată cu el, și oamenii la plimbare. Iar asta nu înseamnă că toată ziua o ducem într-o veselie, căci poate să intre iar ploaia în piesaj. Nu-i pasă. Plouă cu soare. Cred că cele lăuntrice ale omului rezonează mai bine cu vremea de aici. O zi nu e bună sau rea.
Îmi mai place când unii oameni te salută pe stradă.
...va urma. acum vă las o "vedere".
Pe lângă asta, nici vântul și nici ploaia nu s-au încumetat să nu lipsească. Dârdâiam de frig și îmi pierdusem și răbdarea. Deja trecuse două ore în care l-am așteptat pe fratele meu. Încurcase fusele, dacă știți la ce mă refer. :) Apoi, un alt lucru, nou, diferit a fost partea cu condusul pe partea stângă și cu volanul pe dreapta. Prima oară am dat să intru la șofer, vrând, de fapt, doar să mă așez în față. Când am pornit îmi era tare incomod. Parcă mi se făcea rău când vedeam cum toate mașinile veneau din contrasens. Contrasens în capul meu.
Cerul. Cerul mi-a plăcut de la bun început aici. Mă fascinează norii albi, confecționați parcă din vată de zahăr. Iar culoarea cerului, dincolo de nori, pare a fi mai albastră decât în România. Cred că am să ies într-o zi să fotografiez doar nori pe cer. Sunt adevărate opere de artă ale lui Doamne-Doamne.
Iubesc vremea acum. Organismul meu s-a adaptat și-i place foarte tare că nu moare de cald. Iar ploile nu sunt așa de multe cum se zvonește. Nu plouă zilnic. Vremea este foarte schimbătoare. Ce dimineața pare a fi o zi moohorâtă, în câteva ore poate ieși soarele și, odată cu el, și oamenii la plimbare. Iar asta nu înseamnă că toată ziua o ducem într-o veselie, căci poate să intre iar ploaia în piesaj. Nu-i pasă. Plouă cu soare. Cred că cele lăuntrice ale omului rezonează mai bine cu vremea de aici. O zi nu e bună sau rea.
Îmi mai place când unii oameni te salută pe stradă.
...va urma. acum vă las o "vedere".
Comentarii
Trimiteți un comentariu