M-am înscris la Maratonul Internațional Cluj-Napoca
Pe 9 aprilie anul viitor va fi prima oară când voi alerga un semimaraton într-o competiție oficială. Toamna asta, după ce am revenit în Cluj după o vară grea de muncă în Anglia, am fost foarte atras de alergat. În prima seară am băgat 22 de Km. Voiam să văd dacă sunt în stare de un semimaraton. Încă de atunci visam să mă înscriu la unul. Primul de care am dat a fost cel de la Transilvania Half Marathon, o competiție aflată la prima ediție. Am rezonat oarecum cu evenimentul pentru că „la prima ediție” mă aflam și eu.
Însă, m-am gândit să fiu un pic mai chibzuit. După ce am alergat cei 22 de Km în prima seară de antrenament, mi-am dat seama de greșeala pe care am făcut-o. Toată săptămâna nu am mai fost în stare de nimic, abia urcam și coboram scările. Mă dureau genunchii foarte tare. Îmi aduc aminte că am fost nevoit să merg la farmacie să-mi dea ceva care să-mi amelioreze durerea. Mi-au dat Sindolor, a făcut o treabă bună.
După pățania asta nu m-am mai înscris la proba de semimaraton, ci m-am băgat la City Run - 7 Km. Mai bine începi treptat decât mult dintr-o dată, apoi deloc. Următorul eveniment sportiv la care am participat a fost Crosul de Noapte. Aici am băgat 10 Km. La ambele competiții am simțit acel sentiment de bucurie sinceră. Mai ales după ce treci linia de sosire! Îți vine să iei în brațe prima persoană pe care o vezi.
Următorul pas e să alerg semimaratonul pe 9 aprilie. Am timp berechet să mă pregătesc. Iar după ăsta, dacă mă vor ține picioarele, vreau să alerg și un maraton întreg, 42.195 Km. Poate în 2018.

Comentarii
Trimiteți un comentariu