În stația de autobuz: Ai să uiți și Ziua Nașterii!
Era într-o vineri dimineață de 2017, eram în stația de autobuz „Spitalul de Copii”. Ger, soare puternic. Asfaltul era alb de la sarea care a fost aruncată peste el, împotriva zăpezii. Eram îmbrăcat bine, fular învârtit în jurul gâtului, ghete, palton serios cu guler îmblănit. Însă capul îl aveam descoperit și ochii acoperiți cu ochelari de soare. Aceiași pe care mi i-am luat din Decathlon pentru alergat. Se potrivesc și pentru oraș. Așteptam 25-ul ca să trag o fugă până în Iulius. Nu mai știu ce treabă aveam.
Sau mă duceam la lucru, sau doar ca să trec prin Auchan pentru hrană.
Lângă mine era un domn bătrânel. Îmbrăcat cu un pic de stil care aducea a Ceaușescu. Dar avea gust. Căciulă din blană de miel, din aia cum avea și taică-miu când era tânăr și pentru care mi-am rupt tibia încercând să mă cațăr după ea. Doar că a domnului acesta era gri și bine îndesată în cap. Paltonul era de-o culoare muștar și în zona pieptului, la vedere, fularul juca rolul petei de culoare. Totul numa' o armonie vestimentară. Deodată își deschise gura și mi se adresă:
– De ce nu-ți tragi gluga aia în cap? rostise clar și apăsat domnul.
Atât de clar și apăsat, că nu aș fi putut s-o bag pe aia cu "hăă?" ca să-mi ofer un timp în plus de reacție. Nici n-a fost nevoie, căci el a continuat să vorbească:
– Ai să uiți și ziua nașterii!
Aici m-a nimicit. Am rămas blocat în fața lui. Pentru o secundă m-am gândit la 25 decembrie, ziua când s-a născut Iisus. Și chiar dacă, să presupunem, că aș uita vreodată, mi-ar aminti fața lui Hrușcă de pe toate gardurile, cu vreo lună, două, înainte. Dar după ce secunda se sfârși, mi-am dat seama că, de fapt, el vorbea despre ziua mea de naștere. Fiți cu mare băgare de seamă, tineri de pretutindeni! Dacă umblați cu capul descoperit, s-ar putea să nu mai știți când e ziua voastră. Și domnul nostru a continuat să-și susțină pledoaria, fără să-mi dea răgaz să spun și eu ceva, dar nici că aveam ce.
– Deci, cea mai mare prostie e să umbli cu capul descoperit. Moalele capului este cea mai sensibilă zonă, îți vorbește cel mai mare specialist în domeniu. Poți să-ți pui o căciulă, o bască, ceva cât de cât. Unii bărbați rămân de-a dreptul cu capul gol din cauza asta. Nu mai au păr pe cap, le cade părul. În scurt timp, poți să faci o meningită. Și în cele din urmă îți vei pierde memoria.
Nu eram de acord cu problema căderii părului. Dar, în sinea mea, mi-am adus aminte de ascultare, o virtute despre care am citit vara trecută. Dintr-o mișcare a ambelor mâini, mi-am tras gluga în cap. Într-adevăr, era mult mai bine, era mai confortabil pentru urechi. Însă câmpul vizual mi s-a redus drastic, din cauza amplorii glugii paltonului. Și firele alea de păr artificial îmi intrau în ochi. După gestul meu, am sperat că i-am închis gura, deja mă pregăteam să culeg roadele ascultării.
– Dă-ți jos și lentilele alea! referindu-se, bineînțeles la ochelarii de soare.
Aici deja a început să-mi sune a cicăleală. A venit 25-ul, i-am spus „Sănătate!”, clar și răspicat, singurul cuvânt pe care i l-am putut spune, Apoi mi-am scos gluga din cap și am urcat în autobuz pe ușa din spate. Dânsul intrase pe cea din mijloc.
Lângă mine era un domn bătrânel. Îmbrăcat cu un pic de stil care aducea a Ceaușescu. Dar avea gust. Căciulă din blană de miel, din aia cum avea și taică-miu când era tânăr și pentru care mi-am rupt tibia încercând să mă cațăr după ea. Doar că a domnului acesta era gri și bine îndesată în cap. Paltonul era de-o culoare muștar și în zona pieptului, la vedere, fularul juca rolul petei de culoare. Totul numa' o armonie vestimentară. Deodată își deschise gura și mi se adresă:
– De ce nu-ți tragi gluga aia în cap? rostise clar și apăsat domnul.
Atât de clar și apăsat, că nu aș fi putut s-o bag pe aia cu "hăă?" ca să-mi ofer un timp în plus de reacție. Nici n-a fost nevoie, căci el a continuat să vorbească:
– Ai să uiți și ziua nașterii!
Aici m-a nimicit. Am rămas blocat în fața lui. Pentru o secundă m-am gândit la 25 decembrie, ziua când s-a născut Iisus. Și chiar dacă, să presupunem, că aș uita vreodată, mi-ar aminti fața lui Hrușcă de pe toate gardurile, cu vreo lună, două, înainte. Dar după ce secunda se sfârși, mi-am dat seama că, de fapt, el vorbea despre ziua mea de naștere. Fiți cu mare băgare de seamă, tineri de pretutindeni! Dacă umblați cu capul descoperit, s-ar putea să nu mai știți când e ziua voastră. Și domnul nostru a continuat să-și susțină pledoaria, fără să-mi dea răgaz să spun și eu ceva, dar nici că aveam ce.
– Deci, cea mai mare prostie e să umbli cu capul descoperit. Moalele capului este cea mai sensibilă zonă, îți vorbește cel mai mare specialist în domeniu. Poți să-ți pui o căciulă, o bască, ceva cât de cât. Unii bărbați rămân de-a dreptul cu capul gol din cauza asta. Nu mai au păr pe cap, le cade părul. În scurt timp, poți să faci o meningită. Și în cele din urmă îți vei pierde memoria.
Nu eram de acord cu problema căderii părului. Dar, în sinea mea, mi-am adus aminte de ascultare, o virtute despre care am citit vara trecută. Dintr-o mișcare a ambelor mâini, mi-am tras gluga în cap. Într-adevăr, era mult mai bine, era mai confortabil pentru urechi. Însă câmpul vizual mi s-a redus drastic, din cauza amplorii glugii paltonului. Și firele alea de păr artificial îmi intrau în ochi. După gestul meu, am sperat că i-am închis gura, deja mă pregăteam să culeg roadele ascultării.
– Dă-ți jos și lentilele alea! referindu-se, bineînțeles la ochelarii de soare.
Aici deja a început să-mi sune a cicăleală. A venit 25-ul, i-am spus „Sănătate!”, clar și răspicat, singurul cuvânt pe care i l-am putut spune, Apoi mi-am scos gluga din cap și am urcat în autobuz pe ușa din spate. Dânsul intrase pe cea din mijloc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu