Duminică

Este din nou duminică și mă simt tare bine că încep un nou ciclu din jurnal. Astăzi am alergat la Transilvania Half Marathon. A fost o zi excelent de frumoasă și chiar neobișnuit de caldă pentru această perioadă. După încheierea cursei m-am întâlnit cu o colegă simpatică din facultate, cu Corina O. Ne-am plimbat un pic pe Eroilor și-am bârfit oleacă. Apoi m-am retras și eu spre Gheorgheni. Colegii Luci și Mircea sunt niște gazde de încredere tot timpul.

N-am reușit să alerg atât de repede cum mi-am propus. Am avut niște crampe abdominale de toată frumusețea. Lucru care înseamnă că unele organe interne ale mele nu sunt obișnuite cu un efort fizic intens. Asta înseamnă un singur lucru. Și anume că mai am mult de lucru. În fine, în afară de chestiunea legată de timp, vizita mea la Cluj a fost una excelentă. Mi-a făcut plăcere să mă văd cu Corina, mai ales așa într-un mod spontan. Ea mă observase când stăteam pe o bancă în Piața Unirii.

Apoi i-am scris Andreei B. O fată pe care o cunoscusem pe tren cu vreo 2 ani în urmă. Știam că și ea își dorise la un moment dat să alerge la competiția asta. Îmi imaginam că o să o aștept la linia de sosire și c-o s-o îmbrățișez. Uneori îmi dau filme din astea. Din vorbă în vorbă m-a întrebat când plec în Iași. I-am răspuns că diseară și mi-a propus să ieșim în Șto la o scurtă poveste. A fost foarte drăguț din partea ei, mai ales că și mie îmi stătea pe limbă să-i cer să ne vedem.

S-a schimbat mult de când o văzusem eu. Acum e blondă și are un look care o prinde foarte bine de russian girl sau de moldoveancă de dincolo de Prut. Oricum e moldoveancă pentru că este din Târgu Neamț. Întâlnirea cu ea a căzut chiar la țanc pentru că aveam nevoie de ceva care să mă destindă. Aș fi vrut să facem o poză împreună dar am uitat să-i spun asta. I-am scris după ce ne despărțisem și a rămas c-o să facem data viitoare.

Pe plan sportiv, sincer, nu știu ce va urma. Master-ul îmi papă mult timp, mai mult decât îmi imaginam, iar când voi începe și un job fulltime va fi o adevărată provocare să mă mai ocup și de pasiunile mele.

În noaptea asta voi călători la cușetă spre Iași. Trenul pornește pe la 22 și ajunge la ora 8. Perfect pentru o noapte de hoschit (pentru cunoscători). Râd.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Comentarii recente în Blogger

Ce își vorbesc doi îndrăgostiți într-o noapte rece de iarnă prin ochii unui AI?

Părerea mea sinceră despre manifestul elevei de clasa a 12-a