Luni

Omule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene? Gândește-te la viața ta și te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar. Abia am așteptat să se facă luni ca să pot scrie din nou. Ieri n-am fost în apele mele. Mă trezisem de dimineață cu nasul înfundat. Îmi curg mucii și am o ureche care-mi pocnește. N-am avut nici chef să lucrez ceva sau măcar să mă documentez pentru proiectele de la master. Săptămâna asta este pară. Săptămânile pare sunt mai ușoare, cu mai puține activități. Doar cursuri la care nu e musai să fii prezent, dar pe care voi încerca să le bifez.

De dimineață am reușit să ies la alergat. N-a mers foarte ușor pentru că tot trebuia să mă opresc și să-mi elimin secrețiile nazale. Oboseam ușor și transpiram mult. Când am ieșit din cămin și m-am îndreptat spre BCU, m-a îmbrățişat temperatura scăzută de doar 6°C. M-am echipat cu pantaloni scurți, tricou tehnic și o foiță pentru vânt. Nu bătea vântul dar am luat-o ca să mă ajute să-mi păstrez temperatura corpului. Încă nu vreau să-mi iau pantalonii lungi de alergat până nu vom avea temperaturi negative. Dacă îi iau acum, atunci cu ce mă voi mai îmbrăca la iarnă?

Deși relativ frig, soarele strălucește frumos și-i chiar simți căldura. Mă gândesc la zilele acelea când nu bate soarele. Cenușii. Parcă ar dispărea și iubirea atunci, odată cu strălucirea. Sau poate atunci iubim și mai mult? În dorința de a compensa căldura naturii cu căldura oamenilor?

Aproape termin Aviatorul. Cu mențiunea de spoiler alert, personajului principal încep să i se stingă anumite celule din sistemul nervos responsabile cu memoria operativă sau cu funcțiile motrice. Este destul de trist pentru toți, mai ales pentru Nastia, soția sa. Sper totuși măcar să trăiască sănătos până să-și vadă copilul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Comentarii recente în Blogger

Părerea mea sinceră despre manifestul elevei de clasa a 12-a

Ce își vorbesc doi îndrăgostiți într-o noapte rece de iarnă prin ochii unui AI?