M-am bătut cu somnul dulce al dimineții și am câștigat
Sunt în a doua săptămână de când m-am luat serios la harță cu somnul dulce al dimineții. Iar pe zi ce trece, devin din ce în ce mai agresiv în fața sa. Șansele sale de înfrângere au ajuns la minim. Dar să vă povestesc cum a început toată starea asta de conflict între mine și somnul ista dulce al dimineții. Prima bătălie s-a dat într-o duminică, pe 25 aprilie, ca să fim exacți. Am ales o zi lăsata de la Dumnezeu bunul pentru odihnă pentru că știam c-o să ies ferfeniță din prima încăierătură. În alte slove, m-am trezit cu noaptea în cap ca să am timp toată ziua să mă refac.
Nu e prima oară când încerc lucrul ista. Am mai fost izbit de patima motivației și când eram student la Cluj. Atunci m-am trezit cu noaptea în cap într-o zi de lucru. Am umblat tehui toată ziulica pe la seminarii, cursuri, laboratoare, iar deznodământul a fost sumbru. Seara mi-am uitat ghiozdanul în Parcul Central. În ghiozdan aveam și laptopul.
De data asta nu m-am mai aruncat așa de brusc în ring, ci am abordat situația într-o manieră treptată. Atât cât s-a putut. Am rugat o colegă matinală să mă sune dimineața să mă trezească și pe mine. Alarma știu că o pot manipula după poftele de moment ale inimii. Dar cu un om nu te joci. Prima zi deșteptarea la 6:23. Am fost o legumă fiartă toată duminica aia. A doua zi deșteptarea la 6:45. Am fost o legumă așa, mai al dente, dar totuși capabil să mențin pasul zilei. A treia zi deșteptarea la 7:00. Deja începusem să evoluez spre Regnul Animalia. Tare m-am mai bucurat. Observați cum a mers pentru mine maniera treptată? E și asta o strategie.
După a treia zi, am renunțat la roțile ajutătoare. Pentru că înepusem să mă culc odată cu găinile, trezitul devreme devenise tot mai ușor. Am re-evoluat la Homo Sapiens. Acum sunt în stare să mă trezesc singur înainte de 7, iar până când încep activitățile zilei, să-mi fac mendrele: alergare, citit, scris.
Mulțumirile se podidesc spre Oana, colega care m-a ajutat să mă trezesc în primele zile. Mai jos las o fotografie ce reprezintă principalul motiv al acestui efort.
Nu e prima oară când încerc lucrul ista. Am mai fost izbit de patima motivației și când eram student la Cluj. Atunci m-am trezit cu noaptea în cap într-o zi de lucru. Am umblat tehui toată ziulica pe la seminarii, cursuri, laboratoare, iar deznodământul a fost sumbru. Seara mi-am uitat ghiozdanul în Parcul Central. În ghiozdan aveam și laptopul.
De data asta nu m-am mai aruncat așa de brusc în ring, ci am abordat situația într-o manieră treptată. Atât cât s-a putut. Am rugat o colegă matinală să mă sune dimineața să mă trezească și pe mine. Alarma știu că o pot manipula după poftele de moment ale inimii. Dar cu un om nu te joci. Prima zi deșteptarea la 6:23. Am fost o legumă fiartă toată duminica aia. A doua zi deșteptarea la 6:45. Am fost o legumă așa, mai al dente, dar totuși capabil să mențin pasul zilei. A treia zi deșteptarea la 7:00. Deja începusem să evoluez spre Regnul Animalia. Tare m-am mai bucurat. Observați cum a mers pentru mine maniera treptată? E și asta o strategie.
După a treia zi, am renunțat la roțile ajutătoare. Pentru că înepusem să mă culc odată cu găinile, trezitul devreme devenise tot mai ușor. Am re-evoluat la Homo Sapiens. Acum sunt în stare să mă trezesc singur înainte de 7, iar până când încep activitățile zilei, să-mi fac mendrele: alergare, citit, scris.
Mulțumirile se podidesc spre Oana, colega care m-a ajutat să mă trezesc în primele zile. Mai jos las o fotografie ce reprezintă principalul motiv al acestui efort.
Comentarii
Trimiteți un comentariu