Părerea mea sinceră despre manifestul elevei de clasa a 12-a

Circulă de câteva zile pe internet un articol cu o scrisoare a unei eleve de clasa a 12-a. Rândurile ei, printre altele, redau dezamăgirea pe care o resimte din cauza faptului că evenimentele precum cursul festiv și banchetul nu vor mai fi organizate anul acesta. Inițial am pus la îndoială autenticitatea acestui articol. Cuvintele elevei de clasa a 12-a ar putea fi doar cuvintele unui pseudo-jurnalist pus pe creat controverse. Am căutat un pic pe Google, iar asta a generat și mai multă suspiciune. Am găsit că ultimul fragment al scrisorii este postat pe Facebook de doi elevi de la Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara. Posibil ca aceștia să fi rezonat cu manifestul și la rândul lor să fi dat mesajul mai departe. Însă fără ghilimele sau alte moduri de a arăta că acele cuvinte nu le aparțin. Indiferent de sursa scrisorii, aș vrea să-mi exprim în cele ce urmează opinia.

În primul rând, noi ăștia maturi și ai naibii de înțelepți, haideți să o lăsăm mai moale cu critica agresivă. Dacă vine un tânăr care în curând își ia zborul din sânul familiei și își exprimă o opinie, fie ea greșită din punctul tău de vedere, atunci nu veni tu și îi pune pumnul în gură. John Stuart Mill, un filosof britanic care a trăit pe la începutul secolului al XIX-lea afirmă în eseul său "Despre libertate" următorul lucru:

„Chiar dacă întreaga omenire, cu o singură excepție, ar fi de aceeași părere, și doar o singură persoană ar fi de părerea contrară, omenirea n-ar fi mai îndreptățita să reducă la tăcere acea unică persoană decât ar fi îndreptățită aceasta din urmă să reducă la tăcere întreaga omenire. Răul făcut prin împiedicarea exprimării unei opinii este ceva deosebit: prin el, întreaga specie umană este prădată, atât posteritatea, cât și generația actuală, iar cei ce nu sunt de acord cu opinia în cauză sunt chiar mai mult prădați decât cei ce o susțin. Dacă acea opinie este corectă, atunci lor li s-a răpit ocazia de a trece de la eroare la adevăr; dacă ea este greșită, ei pierd ceva la fel de profitabil, și anume imaginea mai clară și senzația mai vie a adevărului, produsă prin coliziunea acestuia cu eroarea.”

Sigur că John aici se referea la opinii de natură filosofică. Făcea referire, de exemplu, la Socrate, care a intrat într-un conflict cu autoritățile legale și cu opinia publică a vremii sale pentru că ar fi negat existența zeilor recunoscuți de către stat. Din acest motiv a fost declarat vinovat de impietate și imoralitate și condamnat la moarte.

Epocile au tot atâtea șanse de a greși câte au și indivizii, iar ceea ce noi azi ca societate considerăm a fi moral și drept, mâine același lucru ar putea fi imoral și nedrept. Cu toate acestea, aș putea totuși să vă reamintesc că noi trăim în secolul XXI, nu în Grecia antică a lui Socrate. Deși în perioada asta ni s-a luat dreptul la liberă circulație, haideți să nu suspendăm și dreptul la libertatea de exprimare.

Fiecare dintre noi are de suferit în perioada asta dificilă a pandemiei și nimeni dintre noi nu poate cu certitudine să spună că pe unii îi doare mai tare decât pe alții. Dacă am studia impulsurile nervoase responsabile cu durerea sufletească sau cu dezamăgirea, cu frustrarea acumulată zilele acestea, cu dorul, cu frica de incertitudine, cu anxietatea, probabil am vedea că acestea au niveluri similare de la un individ la altul, indiferent care sunt motivele: că s-au anulat festivitățile de absolvire, că ne-am amânat nunta, că nu ne-am îmbrățișat familia de Paște sau că s-au amânat Jocurile Olimpice.

Dacă mă întrebați pe mine, inspirat de Atlasul frumuseții al Mihaelei Noroc, eu aș face un atlas al pandemiei în care fiecare dintre noi să spunem ce ne lipsește cel mai tare în aceste vremuri și în felul ăsta să vedem diversitatea oamenilor din jurul nostru. Dar știți ceva? Haideți să începem chiar acum prin comentarii la această postare. Ție ce îți lipsește cel mai mult de când ești în izolare?