Pune-te la punct

E dimineață și apartamentul mi-e vraiște. Am o poftă teribilă de a scrie, de a vărsa propoziții aici, fără să citesc nimic din ceea ce scriu în urmă. Câteodată îmi imaginez scrisul precum un râu de munte, cu ape limpezi și învolburate care curg necontenit. Și simți cum apa aceea, nu te curăță, dar îți mai potolește un pic dintr-o sete inexplicablă. Am citit recent un dialog al părintelui Arsenie Papacioc despre ortodoxie, iar acolo părintele repeta ideea: "pune-te la punct pe tine, când te pui la punct începi să devii un reper pentru ceilalți".

M-a bucurat să aud lucrul ăsta, pentru că și eu încerc de ceva timp, puțin ce-i drept, să devin un reper pentru ceilalți, să fiu o prezență vindecătoare pentru ceilalți. Iar asta, în primul rând, înseamnă să te pui pe tine la punct, să fii om de treabă, serios. Dacă ai spus că la ora cutare ești în locul cutare, atunci la ora cutare vei fi în locul cutare. Fără atitudini de genul "vedem". De multe ori, însă, mi se întâmplă să spun da, sub influența entuziasmului de moment. Iar aici am găsit ca soluție răspunsul "Nu știu". Îmi place să spun multor lucruri da, dar urăsc să spun da, iar apoi să transform acel da într-un nu.

A te pune la punct înseamnă a te împăca în primul rând cu rădăcinile tale, a începe să iubești pe cei care sunt cei mai aproape de tine. Nu umbla după cai verzi pe pereți. A te pune la punct înseamnă a trăi în prezent, a avea prezență de spirit, cum se mai spune. Nu te lăsa acaparat de grijile viitorului sau de nostalgiile trecutului. Fii mereu conștient de clipa prezentă și vezi cum poți s-o faci frumoasă. Este oricum o clipă unică, dar poate fi unică și tristă, unică și îngrozitoare, unică și demnă de dispreț, de repugnare, tu fă-o unică și frumoasă. Fă-o o clipă a bucuriei. Ca să putem mai ușor să ne imaginăm cum e clipa prezentă, revin la comparația cu râul. Dacă mergem la un râu și călcăm în el, ridicăm piciorul și călcăm din nou, vedem că tot timpul apa va fi alta. Asta e unicitatea clipei.

A te pune la punct înseamnă a îmbrățișa necunoscutul. Nu putem ști niciodată ce urmează să se întâmple. Nu putem ști că oamenii pe care ni-i dorim în viața noastră, chiar vor face parte din viața noastră. Nu putem ști nici când unii dintre cei dragi vor pleca din această lume. A îmbrățișa necunoscutul, de la cele mai mari lucruri până la cele mai mici, e o dovadă de maturitate, e o dovadă a faptului că ai început să-ți dai seama că nu mai ești buricul pământului, ci o mică mlădiță. Cum a spus și Iisus: "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele".

A te pune la punct înseamnă a nu-ți fie frică de moarte, a trăi cu seninătate, a te liniști, a înțelege că ceea ce faci oamenilor din jurul tău, îți faci ție. Te pui la punct în privința unei propoziții, a unui aspect, apoi o altă propoziție se deslușește la orizont. Și tot așa.