Gânduri de(spre) iubire la trecerea dintre ani

Pentru mine 2020 a fost un miracol de an. Am citit, am alergat, am urcat de nenumărate ori pe munte, am cunoscut oameni cu aceleași pasiuni ca ale mele. La început mi-am propus puțin, dar Dumnezeu mi-a oferit mult. Am înțeles un pic mai bine ce este iubirea și că ea nu poate exista fără libertate. Am înțeles că mintea, oricât de zburdalnică ar fi ea, mereu trebuie adusă în prezent pentru a aprecia toată lumina din noi și din jurul nostru. Am înțeles că păcatele, sau mai laic spus, obiceiurile rele, nu sunt niște simple fapte rele prin care noi, evitându-le, ne răscumpărăm un loc în rai, ci sunt pur și simplu niște ziduri care ni le construim între noi și ceilalți, sunt niște bariere în fața iubirii pe care am putea să le-o oferim celor aproape de noi.

Sunt și multe lucruri pe care nu le-am înțeles și pe care nici nu știu dacă le voi înțelege vreodată. De exemplu, următoarea dilemă: O să mai fiu conștient de propria existență după ce voi muri sau pur și simplu voi înceta să mai fiu la fel cum n-am fost înainte să mă nasc? Ideea propriei efemerități îmi dă fiori, dar în același timp mă face să mă bucur și mai mult pentru această clipă de lumină pe care o am, numită viață. Mă face să dăruiesc și mai multă iubire acum. Pentru că știu: chiar dacă voi înceta să mai exist, iubirea pe care am radiat-o în timpul vieții va dăinui sub o formă sau alta. În Interstellar, Brand îi spune lui Cooper că:

"iubirea este singurul lucru pe care suntem capabili să-l percepem, care transcende dimensiunile timpului și spațiului. Poate că ar trebui să avem încredere în asta, chiar dacă nu o putem înțelege încă."

Poate că religia este o încercare a omului de a explica iubirea. În fond, ni se spune că Dumnezeu este iubire. Iar una dintre cele mai frumoase definiții ale iubirii ne este dată de Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâia către Corinteni.

Pentru 2021 nu îmi mai propun cifre, să citesc x cărți sau să alerg y kilometri. Îmi propun să încep a lucra mai mult cu obiceiurile mele rele care stau în fața iubirii pentru aproapele meu. Spun din nou "aproape" pentru că asta este în concordanță cu ideea de aici și acum. Iubești oamenii de aici, adică efectiv oamenii aproape fizic de tine, și-i iubești acum, nu mai târziu. Și nu doar oamenii ci, cum spune Blaga, și florile, ochii, buzele sau mormintele – o enumerație-metaforă a corolei de minuni a lumii, adică a întregii creații a lui Dumnezeu.